Petru a decis să plece în zona de conflict din Africa pentru a strânge bani ca să-și cumpere un apartament. Horațiu Potra, șeful companiei care l-a recrutat, spune că nu este încă foarte clar dacă rebelii vizau, de fapt, mașina blindată, lângă care se afla tânărul în acel moment, sau chiar pe Petru.
"Rebelii i-au văzut de undeva de la 4-5 km și de acolo au tras cu o rachetă înspre grupul de supraveghere. Acum, exact că au țintit mașina sau direct pe pilotul de dronă, nu putem spune, pentru că Petru era lângă mașina blindată. Nu putem spune dacă au vrut să tragă în el sau au vrut să țintească mașina și, din greșeală, l-au lovit pe el. S-a tras de undeva de la distanță."
sursa: declarație în presă
Era ultima misiune pe care el avea de gând să o mai facă, după care voia să rămână acasă, în Iași. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi adus în țară la începutul lunii iulie, însă, conform procedurilor, părinții și prietenii nu îl vor mai putea vedea pentru ultima oară. Asta pentru că va fi depus într-un sicriu sigilat, din zinc.