Persoanele care s-au vaccinat anti-COVID, au trecut prin boală sau au un test negativ pot accesa portalul web special pentru obţinerea certificatelor digitale UE privind COVID.
Certificatul digital este valabil un an, pentru cei vaccinați, iar pentru cei care au trecut prin boală, valabilitatea este de 180 de zile de la primul test pozitiv, precum și de 72 de ore pentru cei cu un text negativ la COVID-19.
CÂT timp va fi valabil pașaportul COVID-19 vezi AICICertificatul digital COVID al UE este accesibil pentru toată lumea și acoperă vaccinarea, testarea și recuperarea COVID-19; gratuit și disponibil în toate limbile UE; disponibil în format digital și pe suport de hârtie; este securizat și include un cod QR semnat digital; statele membre se vor abține de la impunerea unor restricții de călătorie suplimentare pentru deținătorii unui certificat digital COVID al UE, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru a proteja sănătatea publică.
CUM obții certificatul digital COVID-19 în 8 PAȘI - vezi AICI
La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa şi vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât şi prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări. În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinţilor, pentru certificatul COVID-19.
Pentru mai multe informații, înainte de a călători în UE, consultați site-ul sau aplicația Re-open EU: https://reopen.europa.eu/ro/
Certificatul poate fi folosit de 3 categorii de persoane
- persoane care s-au vaccinat împotriva COVID-19
- persoane care au trecut prin boală - prezența unui test PCR pozitiv nu foarte îndepărtat
- absența infectării în acest moment dată de un test PCR negativ.
Cele mai frecvente întrebări legate de certificatul digital și răspunsul autorităților
1. Dacă o persoană a trecut prin boală și deține certificat digital mai are nevoie de test RT-PCR negativ pentru a călători?
Nu, nu are nevoie și de test, cu condiția să se înscrie în perioada cuprinsă între 14 și 180 de zile de la confirmarea bolii.
2. Pentru cetățenii care vin din țările non-UE, la intrarea într-o țară europeană, deținerea certificatului digital reprezintă o condiție de acces?
Dacă cetățenii care vin din state non-UE sunt cetățeni ai unor țări UE, își scot certificate digitale din statul a cărei cetățenii o au sau unde au rezidență.
Dacă cetățenii sunt ai unui stat non-UE, nefiind posibilă emiterea unui certificat digital în respectivul stat, cetățenii trebuie să prezinte documente emise de autoritățile naționale din țara non-UE.
3. Dacă deții certificat digital european și călătorești dintr-o țară inclusă pe lista roșie, la intrarea într-o țară UE aflată pe lista galbenă sau pe cea verde, mai intri în carantină?
Dacă deții certificat digital care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, nu intri in carantină. Dacă deții certificat digital care atestă doar rezultatul negativ al unui test RT PCR, da, intri in carantină.
4. În cazul copiilor, este nevoie de certificat digital pentru a călători?
Minorii în vârstă de până la 6 ani nu au nevoie de niciun document doveditor. Copiii în vârstă de la 6 ani la 12 ani au nevoie de dovada rezultatului unui test RT PCR negativ, validat de certificatul digital, obținut cu acordul părinților.
În cazul minorilor cu vârsta între 12 și 14 ani, este necesar certificatul digital obținut cu acordul părinților, document care să ateste vaccinarea sau rezultatul unui test RT PCR negativ.
Certificatul digital care să ateste vaccinarea sau rezultatul negativ al unui test RT PCR negativ este necesar și în cazul minorilor cu vârsta între 14 și 18 ani, dar, în această situație, nu mai este nevoie de acordul părinților pentru obținerea certificatului digital.
5. Cetățenii trebuie să plătească pentru eliberarea certificatului digital?
Certificatul digital este gratuit, iar timpul de generare poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări. În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.
6. Cum se poate accesa și vizualiza certificatul digital?
Certificatele digitale pot fi accesate și vizualizate atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf a documentului, care se poate tipări.
Pentru suport în emiterea certificatelor sau obținerea altor informații privind utilizarea lor, a fost operaționalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25.
7. Trecerea frontierei este posibilă și fără deținerea acestor certificate?
Da, cetățenii pot tranzita frontiera și fără aceste certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat. Deținerea certificatului digital simplifică procedurile și scurtează timpul de trecere a frontierei. La intrarea pe teritoriul României, cetățenii care dețin certificate digitale au acces pe culoarul verde. În absența acestui document, procedurile de verificare necesită mai mult timp.
De unde se poate descărca certificatul verde COVID - Care este site-ul pus la dispoziția românilor
Timpul de generare electronică a certificatului poate fi de la câteva secunde până la o oră, în funcţie de numărul de solicitări.
CUM obții certificatul digital COVID-19 în 8 PAȘI - vezi AICI
ATENȚIE! Certificatul digital european nu va fi obligatoriu, ci va fi folosit ca un document ce va ușura situația celor care călătoresc, pentru evitarea, de exemplu, a carantinei impuse de anumite țări.
CE vor face românii care nu au acces la internet pentru a obține pașaportul COVID-19
Pentru persoanele care nu au acces la internet se va face la fel ca și la programare la vaccinare. Certificatele pot fi descărcate fizic în două feluri: fie cu ajutorul medicului de familie, fie cu ajutorul direcției de sănătate publică din județul aferent. Certificatele vor putea fi ridicate și în format metric, pe hârtie, va conține și codul QR respectiv, care se scanează la punctele de trecere a frontierei.
Vaccinarea nu va fi o condiție prealabilă pentru a putea călători
Toți cetățenii UE au un drept fundamental la liberă circulație în UE, iar acest lucru se aplică indiferent dacă sunt vaccinați sau nu. Același principiu se aplică și drepturilor resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere sau de rezidență legală în statele membre și care au dreptul de a călători în alte state membre. Adeverința electronică verde va facilita exercitarea acestui drept, inclusiv prin posibilitatea de a prezenta o adeverință de testare sau o adeverință de vindecare.