Site-ul Ministerului Justiției a căzut chiar în timp ce ministrul Justiției își prezenta raportul cu privire la activitatea DNA.
Doar că site-ul a fost imposibil de accesat ore bune, după ce Toader a cerut revocarea șefei DNA. Interesant este că, la cele mai multe întrebări ale jurnaliștilor, ministrul Justiției a răspuns imperturbabil că ziariștii vor găsi raportul pe site-ul Ministerului.
În cele din urmă, raportul a apărut pe site, la 21 de ore de la promisiunea ministrului.
Însă Toader are antecedente similare. După prezentarea proiectelor de legi ale justiției, Ministerul a întârziat câteva zile publicarea lor pe site.
Toader a prezentat "pe diagonala" acest raport, joi seara, de la ora 18:00, in ceea ce el a numit "o prezentare a raportului, nu o conferinta de presa", care a durat mai bine de o ora, timp in care a refuzat sa raspunda la majoritatea intrebarilor jurnalistilor si a citit un rezumat de pe niste foi, nu inainte de a-i ruga pe reporteri sa se retraga si sa nu i le filmeze.
Ca o concluzie a raportului in 20 de puncte, in care Kovesi este desfiintata practic la fiecare pas, Tudorel Toader a cerut la finalul interventiei sale revocarea procurorului-sef al DNA.
"Raportul este cuprinzator, are 36 de pagini in sinteza. Il prezint in diagonala, in sinteza, dupa care, cand terminam intalnirea, il postam pe Internet la Ministerul Justitiei", a declarat Toader, la inceputul declaratiei sale de presa.