Raportul critică faptul că accentul pus pe vaccinarea vârstnicilor, a personalului medical şi a lucrătorilor "esenţiali" a pus în umbră, uneori, alte grupuri de risc, scrie Agerpres.ro.
În aceste condiții, multe ţări nu au acordat prioritate persoanelor fără adăpost, refugiaţilor, migranţilor şi etnicilor romi, grupuri care prezintă un risc crescut în faţa COVID-19, din cauza condiţiilor de trai şi stării de sănătate.
Și deţinuţii au beneficiat de prioritate la vaccinare doar într-o treime din statele UE, în pofida faptului că prezintă un risc sporit de infectare, având în vedere că trăiesc în spaţii comune aglomerate.
Persoanele fără adăpost, deţinuţii şi cei găzduiţi în facilităţile pentru refugiaţi au fost definiţi ca grupuri prioritare doar în Germania, Austria şi România, menţionează dpa.
"Ţările UE trebuie să aibă grijă ca nimeni să nu rămână în urmă, prin garantarea unui acces echitabil la vaccinuri în toate etapele campaniilor naţionale", a declarat directorul Agenţiei pentru drepturi fundamentale a UE.
Raportul se referă şi la certificatele de vaccinare, testare şi recuperare post-COVID-19, subliniind că trebuie "atenuat riscul de discriminare între persoanele vaccinate/imunizate şi cele care nu au fost vaccinate, în legătură cu exercitarea libertăţilor individuale sau accesul la anumite servicii".
"Testele negative ar trebui să le permită de asemenea oamenilor să beneficieze de aceleaşi drepturi şi libertăţi cu ale deţinătorilor de certificate de vaccinare", notează FRA.