Pista Aeroportului este încă în garanţie până la finele acestui an, iar constructorul – firma gălăţeană Vega ’93 – este obligată să realizeze aceste intervenţii.
Cătălin Bulgariu a afirmat că Aeroportul a solicitat de mai multe ori intervenţia societăţii respective, iar aceasta a răspuns că lucrările urmând să se desfăşoare în timpul nopţii, când nu sunt programate aterizări şi decolări.
Bulgariu a precizat că există riscul ca unele crăpături ar putea însemna o problemă la fundaţie și că va fi solicitată o expertiză pentru verificare. Stratul de uzură este impermeabil, protejând structura de fundare de infiltraţii. Acest fenomen este periculos iarna, din cauza îngheţului. În sezonul cald, stratul este supus unor diferenţe de temperatură foarte mari: fiind închis la culoare, el se încinge în zilele toride, pentru ca noaptea să se răcească până la câteva grade. Aceste diferenţe provoacă apariţia fisurilor.
Vega ’93 este în litigiu cu Aeroportul, de la care solicită în instanţă aproximativ opt milioane de lei pentru lucrări nedecontate în timpul modernizării pistei şi terminalelor, susţin gălăţenii. După ce regia a câştigat în primă instanţă, Vega a obţinut la recurs rejudecare procesului, care se va relua cel mai probabil la toamnă. Existența unui litigiu împiedică însă îndeplinirea obligaţiilor asumate pentru perioada de garanţie a pistei de zbor.