Ramzan Kadîrov, liderul republicii autonome Cecenia, le transmite mamelor din republică să își păstreze calmul, pentru că planul de mobilizare a fost deja depășit, astfel că nu este voie de noi recrutări în Cecenia, după decretul președintelui Putin.
„A avut loc joi o reuniune pe tema înrolării locuitorilor din Republica Cecenă în cadrul mobilizării parțiale anunțate de președintele rus Vladimir Putin.
Planul de recrutare în Republica Cecenă a fost depășit cu 254%. Astfel de cifre au fost atinse mai devreme datorită formării de noi unități ale Ministerului Apărării al Federației Ruse. Toți candidații pentru serviciu treceau prin Comisariatul Militar. Am lucrat la acest mecanism încă de la început, chiar înainte de anunțul mobilizării parțiale.
În plus, republica are o rezervă de mii de voluntari care, dacă este necesar, se pot alătura rândurilor apărătorilor Patriei. (...)Așadar, fac apel la poporul Republicii Cecene, în special la mamele noastre iubite și respectate, să își păstreze calmul”, a scris Kadîrov pe Telegram.
Liderul cecen, care de multe ori pare să fie una dintre portavocile care anunță anumite măsuri ce urmează a fi luate de Kremlin, a lansat încă de la mijlcoul lunii septembrie propunerea ca regiunile rusești să înceapă automobilizarea și să aloce o mie de voluntari pentru războiul din Ucraina.
Tot atunci, Kadîrov a anunțat necesitatea „declarării legii marțiale în toată țara” și folosirea „orice arme” împotriva Forțelor Armate ale Ucrainei, dând instrucțiuni să fie întocmite liste cu cecenii care doresc să se alăture „operațiunii speciale”.
Ceceniei susține că Occidentul încearcă să aplice în Rusia același scenariu ca în Irak sau Libia, unde liderii au fost asasinați. Kadîrov îi critică pe cei care fug din Rusia de teama mobilizării și susține că astfel de persoane nu ar trebuie să mai aibă voie să se întoarcă în țară.
„Astăzi vedem cum Occidentul încearcă să divizeze societatea noastră. Un scenariu similar a avut loc în Irak și Libia, unde liderii Saddam Hussein și Muammar Gaddafi au fost asasinați. Până în prezent, în aceste țări există încă conflicte interne sângeroase. Este același plan în Egipt, Siria și în multe alte regiuni.
Dacă nu dorim o repetare a aceluiași complot în Rusia, toată lumea trebuie să aibă o poziție civică clară și să nu fie naivă. În ceea ce-i privește pe cei care se bat în piept, strigând că sunt patrioți, dar au părăsit Rusia în perioada de mobilizare, drumul de întoarcere ar trebui să fie închis pentru totdeauna pentru astfel de gunoaie lașe.
De asemenea, mă întreb adesea de ce nu folosim toate forțele și mijloacele disponibile în timpul operațiunii militare speciale, când întregul bloc NATO este în mod evident în război împotriva noastră. Avem tot dreptul să ne apărăm țara prin orice mijloace necesare! Dacă am fi folosit cel puțin cea mai mare parte a armelor și echipamentelor noastre, ne-am fi atins obiectivul cu mult timp în urmă. Dar, din moment ce conducerea este de altă părere, depinde de noi să executăm ordinul.
Morala este simplă: interesele statului, ale poporului, ale religiei și ale viitorului posterității sunt mai importante decât absolut orice problemă. Restul este praf!”, mai scrie Kadîrov pe Telegram.
CONTEXT
La 21 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind mobilizarea parțială în țară. Într-o alocuțiune adresată rușilor, el a menționat că linia de contact în zona de operațiune militară specială "depășește o mie de kilometri", forțele aliate confruntându-se "nu doar cu formațiuni neonaziste, ci de fapt cu întreaga mașinărie militară a Occidentului colectiv", care amenință însăși existența Rusiei.
Potrivit ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, 300.000 de rezerviști vor fi chemați în timpul mobilizării și vor fi supuși unui antrenament înainte de a fi trimiși în zona "operațiunii militare speciale". Studenții și recruții nu vor fi chemați, ci doar cetățenii care au efectuat serviciul militar și au o specializare profesională militară vor fi mobilizați. Șeful armatei a subliniat că mobilizarea se face în primul rând pentru a controla teritoriile eliberate în timpul operațiunii speciale.