Conform Mediafax, membrul Guvernului precizează că au fost parcurse trei etape importante pentru a se ajunge la o soluţie care să asigure plata salariilor şi beneficiilor restante, respectiv modificările legislative care să permită utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale care să permită practic plata salariilor pentru angajaţii CEH S.A.
Raluca Turcan: „Toate procedurile premergătoare realizării plăţilor restante către cei peste 4 000 de mineri angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara au fost deja parcurse până în acest moment, astfel încât zilele viitoare oamenii să aibă banii viraţi în conturi, aşa cum am stabilit cu reprezentanţii sindicali. (...) „Suma totală virată a fost de 9 milioane lei, pentru 4.010 beneficiari, mineri, iar aceste plăţi s-au făcut cu două zile în avans faţă de calendarul agreat cu reprezentanţii sindicatelor minerilor.
Astăzi (miercuri - n.r.), am adoptat prin Hotărâre de Guvern acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor minerilor din Valea Jiului, prin care vor fi acoperite tichetele de masă şi transportul, sume restante din ultimele 10 luni. Plăţile se derulează prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale, prin agenţia judeţeană Hunedoara şi sunt în sumă totală de 11 milioane lei. Prin urmare, au fost întreprinse toate demersurile pentru ca acordul semnat cu reprezentanţii minerilor să fie respectat, iar în 25 februarie oamenii să îşi găsească în cont banii de salarii, urmând ca în 26 februarie să poată fi virate sumele reprezentând restanţele pentru transport şi tichete de masă.
Îmi doresc ca efortul pe care l-am făcut împreună cu Ministerul Energiei, cu reprezentanţii minerilor, cu colegii din Guvern să însemne nu doar finalul unui conflict de muncă, ci şi un impuls pentru accelerarea procesului de reorganizare a CEH S.A. care să permită o redresare pe termen lung a activităţilor din zonă.”
Ne amintim că minerii blocați în subteranul minei Lupeni au ieșit la suprafață marți, după șapte zile de proteste. În urma negocierilor de la Ministerul Muncii, aceștia îşi vor încasa drepturile salariale și beneficiile restante, precum tichetele de masă şi banii de transport.