„Salarizarea din sectorul public și sistemul public de pensii au fost principalele teme pe care le-am abordat astăzi, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții confederațiilor sindicale.
Ambele proiecte sunt acum în lucru la Ministerul Muncii și le-am solicitat partenerilor sociali să formuleze propuneri tehnice privind corectarea Legii salarizării, acordarea sporurilor și modificările necesare în sistemul public de pensii, astfel încât noua lege să fie sustenabilă și echitabila.
I-am asigurat pe partenerii noștri de dialog că tema sporurilor este subiectul unei analize riguroase și că eventualele modificări vor fi atent fundamentate. Sporurile sunt o sursă de venit și pentru angajații cu salariu minim sau cu venituri mici, dar și pentru cei cu salarii foarte mari. Tocmai de aceea, reașezarea sistemului de sporuri nu trebuie făcută în stil heirupist, ci bine argumentată și negociată cu partenerii sociali.
Am discutat, de asemenea, despre procesul de evaluare a dosarelor de pensii, etapă premergătoare recalculării după o nouă lege. Fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență ne vor permite să investim în resursele necesare procesului de evaluare: echipamente, soft și personal suplimentar pentru ca în maximum un an și jumătate să finalizăm procesul. În paralel, ne propunem să finalizăm noua lege a pensiilor și să ajungem la o formulă sustenabilă financiar”, a transmis Raluca Turcan.