Mesajul a fost transmis după ce Guvernul a decis amânarea pentru 1 ianuarie 2022 a creşterii alocaţiilor pentru copii, programată anterior pentru 1 iulie anul curent.
”Guvernul și-a asumat să susțină creșterea etapizată a alocațiilor cu 20%. Și pentru că, dincolo de declarațiile populiste, cifrele vorbesc cel mai bine, merită amintit și cuantumul alocațiilor de la care s-a plecat și calendarul de creșteri pe care guvernul l-a respectat.
Astfel, la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, alocația era 156 lei, pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani și 311, lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.
Ulterior, prin majorarea de la 1 august 2020, alocațiile au crescut la 185 lei, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani și 369 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.
Iar, de la 1 ianuarie 2021, așa cum am promis, am crescut din nou, la 214 lei, pentru copiii între 2 și 18 ani și 427 de lei, pentru copiii până în 2 ani și copiii cu handicap”, a scris ministrul Muncii.
Acestea sunt cifrele. Regret ca în Parlament s-a ratat susținerea fermă a unor angajamente din programul de guvernare și agenda guvernamentală”, a scris ministrul Muncii pe Facebook.
Turcan a reamintit că Guvernul s-a confruntat cu o cirză economică și de sănătate și le-a transmis românilor să aibă încredere că Executivul va face ce a promis.
”Știu că se discută despre responsabilitate politică și despre responsabilitate instituțională și trebuie ca românii să înțeleagă un lucru: guvernul își respectă angajamentele, iar creșterile succesive ale alocațiilor o dovedesc. Însă venim după o criză economică și de sănătate majoră, pe care nu am depășit-o încă complet.
Am obținut cu efortul tuturor românilor o creștere economică bună pe două trimestre la rând. Avem un program de investiții angajat ca să consolidăm această creștere. Este nevoie de responsabilitate să facem toate aceste lucruri. Și este nevoie ca politicienii să înțeleagă asta și să lase la o parte demagogia și promisiunile nefondate, pentru că nu duc nicăieri.
Chiar dacă lucrurile nu sunt perfecte și multe pot fi făcute mai bine, românii trebuie să aibă încredere că acest guvern face ce trebuie și ce și-a asumat”, a mai scris Turcan.