”Legi cu fisuri, aplicate arbitrar sau neaplicate deloc! Vinovăţia e a unei părţi a statului român, fie din cauza ineficienţei, fie din cauza corupţiei. Instituţiile româneşti, multe din ele, au moduri de funcţionare anacronice, se pun în mişcare doar după o nenorocire sau după ce presa sesizează un derapaj”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.
Liderul național-liberalilor a completat că primul instinct al statului după tragedia din clubul Colectiv a fost strict o abordare de imagine, un val de controale şi blocarea autorizaţiilor.
”O parte a statului e complice, iar o altă parte a statului, prin medici şi pompieri, salvează, atunci când poate şi când nu e prea târziu. Modernizarea sistemului public, în sensul eficientizării lui, trebuie sa fie o prioritate a oricărui guvern. E o dramă să constatăm că nenorocirea de la Colectiv e repetabilă şi că unele instituţii doar constată şi nu fac ce trebuie să împiedice ca o asemenea nenorocire să mai fie vreodată posibilă în România”, a mai scris Turcan.
Un incendiu puternic a avut loc sâmbătă dimineață în clubul Bamboo din București. 44 de persoane au ajuns la spital din cauza intoxicației cu fum, însă nimeni nu a suferit arsuri. Localul a fost, însă, distrus de flăcări.