”În mod evident, această creştere săptămânală, care practic dublează numărul de cazuri, de la săptămână la săptămână, (...) arată un trend ascendent, care, probabil, sper şi din ceea ce au evaluat şi colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, s-ar putea ca să dureze circa 4-5 săptămâni. Suntem la început”.
Rafila estimează că boala COVID-19 poate fi „chiar mai puţin decât o nouă gripă”. În context, el a amintit că există deja patru tipuri de coronavirus care produc îmbolnăviri în mod obişnuit, mai ales în sezonul rece, a declarat ministrul la un post TV, potrivit News.ro.
”Din fericire, nu sunt cazuri grave. Marea majoritate sunt, dacă vreţi, răceli banale, sigur, sunt şi cazuri mai serioase, care necesită spitalizare. Noi monitorizăm deja modul de încărcare al unităţilor sanitare cu persoane care au nevoie de asistenţă medicală de acest tip.
Nu ne îngrijorează în acest moment şi ceea ce vedem că se întâmplă şi în alte ţări probabil se va întâmpla şi în România.
Cazurile vor fi numeroase, important este că nu vor fi grave şi pot fi tratate practic printr-o simplă izolare la domiciliu şi un tratament simptomatic, eventual antiviral, dacă există persoane care au şi alte afecţiuni sau care dezvoltă forme medii ale bolii”.
Rafila a mai spus că simulările realizate de Institutul de Sănătate Publică au estimat un număr maxim de aproximativ 10.000 de cazuri pe zi, în condiţiile în care ultima statistică arăta o medie de 1.100 de noi îmbolnăviri zilnic, transmite News.ro.