Marcel Vela susține că după ce se va instala ca ministru la Interne va face o analiză a activității lui Raed Arafat și dă termen pentru finalizarea acesteia o lună.
Întrebat dacă își va asuma o măsură fermă în cazul lui Raed Arafat, având în vedere intervențiile din Apuseni și de la Colectiv, Marcel Vela a răspuns că „ orice răspuns legat de acest subiect să fie dat într-un mod concret, serios și autorizat și motivat după ce voi face o analiză la minister".
„Daca aș da acum un răspuns cred că nu m-aș ridica la nivelul unui ministru care dorește să fie un manager obiectiv și profesionist care respectă legea în fruntea acestui minister" a spus Vela, care a fost audiat marți în Parlament.
El a precizat că va face „foarte repede analiza".
"Sa zicem că în prima săptămâna se cunoaște structura ministerului, apoi se face comisia de analiză care are nevoie de o săptămâna două, eu zic că în maxim o luna de zile avem un răspuns oficial. Auditul poate fi cu oameni din sistem, să știți că sunt oameni de ispravă. Sau poate fi extern", a declarat Vela.
El a mai spus, că după votul din Parlament va avea discuții cu toată conducerea ministerului, inclusiv cu Raed Arafat.