Întrebat despre impunerea unei carantinări totale în România, Raed Arafat a răspunscă „nu este un scenariu care s-a luat în acest moment în discuţie. Am luat măsurile pe care le avem acum, care sunt destul de serioase dacă se aplică şi vedem că totuşi am ajuns la un platou, să vedem dacă ţine şi dacă începe să coboare şi care este situaţia, dar carantinare totală în care să stea toată lumea, să închidem toată economia, nu s-a luat în discuţie, adică nu s-a luat în considerare să se facă la acest moment”.
Declarația vine după ce medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, a revenit și vineri cu propunerea unui LOCKDOWN în România, după ce joi a anunțat că se caută o soluție ce poate fi acceptată de oameni pentru a trece de valul 4. Acesta a declarat vineri că „în urma discuţiilor cu cei afectaţi de pandemia de COVID-19, s-ar impune o carantină la nivel naţional, dar una care trebuie să ţină cont de realităţi şi nu care să îngrozească lumea”.
Raed Arafat a subliniat că respectarea regulilor ajută evitarea une icarantinări totale.
“Vedem că creşterea este încetinită, este oprită, avem platoul, să vedem ce înseamnă, dacă va fi scădere, dacă va rămâne un platou pentru o perioadă mai lungă la 12, 13, 14 mii de cazuri pentru că impactul acestor cazuri este destul de serios pe terapie intensivă, dar totul depinde de respectarea regulilor. Ieri, când un anumit lanţ de magazine a ieşit cu anunţul că toată lumea intră la noi nediscriminatoriu, imediat s-a luat act de acest anunţ şi chiar s-a trimis şi control şi tot ca să înţeleagă toată lumea că nu ne jucăm. Dacă s-a stabilit o regulă, să respectăm regula respectivă.
Regulile nu sunt făcute pentru toţi, dar sunt reguli necesare temporar pentru a trece prin situaţia în care suntem. (…) Nu vom limita numărul cazurilor la zero, nicio ţară nu a reuşit, dar s-a reuşit reducerea impactului pe sectorul sanitar şi reducerea gravităţii la cei care se infectează, dacă sunt vaccinaţi ceea ce înseamnă că pot convieţui cu acest virus dacă nu apar alte tulpini care să reziste la vaccin”, a declarat șefu lDSU, la conferința de vineri a Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.