Întrebat despre posibile restricții pentru persoanele vaccinate, șeful DSU a venit cu o variantă surprinzătoare.
„Înainte erau restricţii pentru toţi. Acum poate că o să fie permisii pentru unii, ca să nu ajungem din nou la restricţii pentru toţi. Deci este un pic altfel situaţia, pentru că nu e ţintită persoana nevaccinată.
Nu ţintim persoanele nevaccinate, încercăm să menţinem deschise anumite activităţi, fără să le închidem. O persoanpă nevaccinată poate să se testeze.
Dacă menţinerea acestor activităţi se va baza pe vaccinare sau testare, şi atunci are acces la un mijloc altul decât vaccinare.
Ce facem noi este să aplicăm măsuri de sănătate publică ca să limităm răspândirea.
Varianta nouă, şi asta cred că explică toată lumea, poate să se răspândească foarte rapid. E suficient un contact de două-trei minute fără mască, ca să infecteze”, a precizat Raed Arafat, la conferința de presă de marți pe tema pregătirilor din sistemul medical și al noilor reguli pentru valul 4 de COVID-19, produs de tulpina Delta (indiană - n.red.).