UPDATE: Iubita lui Mazăre a ajuns la penitenciar în jurul orei 14, iar la ora 15 este programat evenimentul.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 al Capitalei au acceptat cererea lui Radu Mazăre şi a Roxanei Mihalache de a se căsători. La ceremonie vor putea participa maximum 10 persoane, printre care mama, fiul și frații lui Mazăre.
Fostul edil a declarat că la cununie nu vor putea fi aduse prăjituri și nici nu vor putea fi făcute fotografii pentru că nu au voie cu telefoanele mobile.
Imediat după ce va fi cununat, Radu Mazăre va fi naș pentru un coleg de-al său de celulă.
Fostul edil al Constanței, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, a fost adus, în luna mai, în România, sub escorta Poliţiei, după ce autorităţile din Madagascar au admis solicitarea de extrădare din partea ţării noastre.