"RADET a solicitat ELCEN repornirea sistemului de alimentare cu agent termic pentru încălzire către consumatorii urbani din Municipiul Bucureşti începând de marţi, ora 22:00. Măsura a fost dispusă pentru a asigura confortul cetăţenilor şi condiţiile optime de temperatură în locuinţe, în următoarea perioadă, în care se anunţă scăderea temperaturilor până la 0 grade Celsius. Solicitarea a avut în vedere prognoza meteo pe următoarele 3 zile, care indică temperaturi medii sub 10 grade, în intervalul orar prevăzut de legislaţia în vigoare, precum şi numeroasele cereri venite de la cetăţeni. Pentru cei care doresc reluarea furnizării căldurii, le recomandăm deschiderea vanelor montate pe circuitul de încălzire din subsolul blocurilor, precum şi a robineţilor montaţi pe calorifere pentru a se realiza o încărcare şi o aerisire corectă a instalaţiei de încălzire. Punctual, pot apărea deficienţe în furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură, care însă vor fi soluţionate cu celeritate", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al RADET.
În plus, Regia de Termoficare anunţă că va cere modificarea legislaţiei astfel încât sistarea sau reluarea furnizării agentului termic să se poată face oricând.
"RADET, prin Primăria Municipiului Bucureşti, va solicita Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene modificarea legislaţiei privitoare la furnizarea şi oprirea energiei termice, astfel încât confortul locuitorilor Capitalei să fie asigurat în mod continuu pe întreaga perioadă a anului. În acest sens, este necesară adaptarea legislaţiei actuale la noile condiţii meteorologice din ultimii ani, cu variaţii mari de temperatură între zi şi noapte, sau schimbări bruşte de temperatură de la o zi la alta, în perioadele de pornire şi oprire a sistemului", precizează reprezentanţii RADET.