„Gazprom dă dovadă de o mare responsabilitate în activitatea sa, eficacitate și durabilitate. În ciuda concurenţei neloiale, ca să spunem pe șleau, a încercărilor directe din exterior de a-i împiedica şi restrânge dezvoltarea, Gazprom merge mai departe, lansând noi proiecte,” a spus Vladimir Putin.
În ultimii 30 de ani, consumul global de gaze aproape s-a dublat, iar în următorii 20 de ani, potrivit estimărilor experţilor, acesta va adăuga cel puţin încă 20 de procente, şi poate mai mult.
În aşa-numita perioadă de tranziţie, cererea va fi enormă. Mai mult, peste jumătate din această creştere va proveni din ţările din regiunea Asia-Pacific, în primul rând, desigur, din Republica Populară Chineză, ţinând cont de ratele de creştere ale economiei sale.
De unde va importa Europa gaz după retragerea Gazprom de pe piață
Într-o intervenție la Realitatea Plus, analistul economic Petrișor Peiu a comentat efectele lipsei Gazprom din Europa asupra pieței de profil:
„Vladimir Putin, în acel discurs spune că va crește consumul de gaz la nivel mondial, datorat perioadei de tranziție. Perioada de tranziție este perioada în care Europa cel puțin, tranzitează de la cărbune către producția de energie electrică regenerabilă, și această tranziție se face prin intermediul gazului. Asta înseamnă că consumul de gaz va crește. Atâta timp cât Gazprom exportă majoritatea gazului în Asia, Europa va rămâne o piață insuficient acoperită cu gaz, și atunci fie se va reduce consumul în mod forțat, deci se va trece la alte tehnologii, fie vor veni livrări de gaz din Statele Unite, din Qatar, din Australia, unde este gaz lichefiat, plus din Algeria, eventual pe conducte, și Norvegia. Dar acest gaz care vine ne vine mai scump. Deocamdată depozitele s-au umplut în această iarnă în Europa mai mult decât a fost nevoie pentru că am avut o iarnă destul de blândă. La anul, probabil vom avea o scumpire a gazului pentru că cei care au venit și au umplut golul lăsat de Gazprom, au un preț mai scump.”