Oficialii occidentali au crezut de mult că Putin va valorifica semnificaţia simbolică a zilei pentru a anunţa sfârşitul ”operaţiunii militare speciale” în Ucraina şi succesul ”denazificării” în acea ţară, ceea ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a negat oficial, transmite Le Figaro, citat de ziare.com.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat, luni, că există ”motive întemeiate să credem că ruşii vor face tot ce pot pentru a folosi” 9 mai în scopuri propagandistice.
Price a adăugat că este la curent cu ”speculaţiile că Rusia ar putea declara oficial război” pe 9 mai.
”Ar fi o mare ironie dacă Moscova ar profita de ocazia Zilei Victoriei pentru a declara război, ceea ce în sine le-ar permite să mărească recruţii într-un mod pe care nu sunt în stare să o facă acum”, a afirmat oficialul american.
În paralel, circulă și alte scenarii legate de modul în care Ziua Victoriei ar putea fi exploatată de Kremlin. Astfel, se vorbește de anexarea teritoriilor separatiste Lugansk şi Doneţk în estul Ucrainei, un impuls major spre Odessa în sud sau declararea controlului deplin al oraşului-port Mariupol din sud, dar și aplicarea unui scenariu de tip Donbas in enclava separatistă Transnistria.