Încălcarea reglementărilor privind reducerea consumului de energie va fi sancționată, în Elveția, cu amendă sau chiar cu închisoarea de până la trei ani. Pentru a-i depista pe cei care încalcă legea, autoritățile din fiecare canton vor face controale selective, scrie then24.com.
Potrivit noilor reglementări antirisipă, în locuințele încălzite cu gaz temperatura nu trebuie să depășească 19 grade Celsius, apa caldă nu trebuie să aibă o temperatură mai mare de 60 de grade, iar încălzitoarele radiante sau corturile cu aer cald sunt interzise. De asemenea, piscinele și saunele nu vor mai fi încălzite.
Oricine încalcă reglementările impuse de autoritățile elvețiene riscă amendă sau chiar închisoare, în cazul în care este vorba de acțiuni intenționate și repetate, fără a avea o justificare de altă natură (necesități medicale, de ambient, etc).
Autoritățile cantonale au termen până pe 22 septembrie să trimită observațiile pe care le au pe marginea proiectului de lege.