„Nu (nu susţin proiectul UDMR - n.r). În primul rând este neconstituţional din câte mi-au zis mai mulţi specialişti”, a declarat Liviu Dragnea, miercuri la Parlament.
Întrebat dacă UDMR condiţionează susţinerea prin propunerea legislativă privind implementarea unor prevederi referitoare la minorităţi, din Rezoluţia de la Alba Iulia, Liviu Dragnea a spus că „nu a avut loc niciun fel de discuţie”.
De asemenea, preşedintele PSD a apreciat că UDMR va vota în continuare proiectele importante.
„UDMR tot timpul a votat legile în care a crezut, pe care le-a considerat bune şi ne bazăm în continuare pe asta”, a completat Dragnea.
Liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, afirmat, miercuri, la Parlament, că PSD nu susţine proiectul depus recent de UDMR în legătură cu implementarea prevederilor referitoare la minorităţi, din Rezoluţia de la Alba Iulia. Acesta a precizat că UDMR a luat act de poziţia social-democraţilor.
UDMR a depus luni, în Parlament, un proiect de lege prin care cere ”transpunerea în legislaţie a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”, a transmis Uniunea printr-un comunicat de presă. Printre prevederile iniţiativei legislative, se numără şi posibilitatea înfiinţării unor regiuni de dezvoltare separate care pot obţine, prin lege, un statut de autonomie specială.
Sursa: mediafax.ro