Senatorul PSD de Giurgiu spune că acest program era un contract între Guvern și comunitățile locale, iar acum Executivul își încalcă obligațiile, într-o postare pe Facebook.
„O situație alarmantă este întâlnită la nivelul întregii țări, după ce Guvernul Orban a desființat Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI), inițiat de Guvernul PSD!
Desființarea FDI aruncă în aer proiecte de milioane de lei, începute de primăriile din toată țara. Primăriile au propus proiecte, au aplicat pentru banii din acest fond și le-au și fost alocate sume importante. Însă, acum sunt într-o situație imposibilă – proiectele au fost începute, dar noul Guvern a tăiat finanțarea.
Vom merge în instanță și lucrul acesta trebuie să-l facem centralizat! Şi vom câștiga, pentru că programul reprezintă un contract între stat și comunitățile locale. Statul, reprezentat prin Guvern, trebuie să-și respecte obligațiile!”, scrie Niculae Bădălău.
Premierul Ludovic Orban a anunțat la o lună de la venirea la Palatul Victoria că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi desfiinţat, considerând că a fost o şmecherie electoralistă.
Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, subordonată Guvernului, a fost desființat de Guvernul liberal condus de Ludovic Orban pe 14 decembrie 2019.
În 15 noiembrie 2018, Guvernul a adoptat înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii prin Ordonanţa de Urgență pe finalul anului 2018, pe 15 noiembrie 2018. Ministrul de FInanțe de atunci, Eugen Teodorovici, declara că Fondul ar urma să aibă o capitalizare de circa 9 miliarde de lei și că ulterior vor fi stabilitate şi companiile care intră în Fond.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat încă de atunci că va depune plângere penală pe numele premierului de atunci Viorica Dăncilă şi a ministrului Eugen Teodorovici, considerând că legea a fost gândită de Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov ”la iniţiativa unor grupuri de interese din Israel şi Rusia”.
Liderul PSD din acel moment, Liviu Dragnea, afirma, referitor la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, că nu este afectat deficitul bugetar, nu sunt afectate plafoanele şi că "tot acest mecanism economico-financiar a fost luat în calcul atunci când s-a construit bugetul".