Paul Stănescu: "'Specialiştii' userişti ai fondurilor europene au dat cu oiştea-n gardul de la Bruxelles. Proiecte importante pentru România, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au fost respinse de către oficialii de la Bruxelles. Aroganţa liberalilor şi useriştilor nu a fost de ajuns. Marii 'specialişti' userişti ai fondurilor europene, Barna şi Ghinea, erau experţi în gălăgie când pozau şi ţipau în Parlament pentru interesele lor politice. Acum, după ce Comisia Europeană ne-a refuzat finanţarea sistemului de irigaţii, a reţelelor de gaze şi a infrastructurii, nu i-am văzut să facă la fel de multă gălăgie şi în interesul românilor pe treptele instituţiilor europene. Guvernul lui Klaus Iohannis nu a fost în stare să scrie un plan adecvat, astfel încât să nu fie refuzat".
Conform AGERPRES, Paul Stănescu a mai adăugat că, în condiţiile în care agricultura este una dintre sursele principale de creştere economică, PNL şi USR ar fi trebuit "să se lupte mai cu convingere cu oficialii europeni", să le explice că redresarea României nu se poate face fără investiţii în această zonă.