Semnarea acestei declarații comune a fost inițiată în urma necesității de a consolida cooperarea transfrontalieră și facilitarea comerțului, precum și de a securiza frontierele, prin implementarea eficientă a culoarelor de solidaritate UE – Ucraina, transpunere eficientă a legislației vamale a UE în legislația vamală ucraineană și moldovenească.
„Prin instituirea acestui Grupul de Lucru Vamal Ucraina – România – Republica Moldova, Autoritatea Vamală Română îsi asumă în continuare rolul de pilon principal în cooperarea transfrontalieră în regiune. Crearea acestei platforme regionale de cooperare vamală, cu sprijinul EUAM, constituie un exemplu de bună practică și se bazează pe experiența dobândită în cadrul grupului vamal de lucru româno-ucrainean constituit în urmă cu un aproximativ un an”, a declarat Bogdan Lari Mihei, preşedintele Autorității Vamale Române.
În cadrul aceluiași eveniment, președintele Autorității Vamale Române, Bogdan-Lari Mihei împreună cu președintele interimar al Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei, Serhii Zvyahintsev, au semnat Protocolul pentru inițierea unui proiect pilot privind introducerea sistemul de avertizare de urgență la frontiera dintre cele două state.