În urma discuțiilor Guvernul a adoptat o ordonanță care să garanteze plata salariilor integrale către mineri începând de săptămâna viitoare, timp de 3 luni. Banii pentru luna ianuarie vor veni în două tranșe, însă minerii sunt nemulțumiți în continuare că nu sunt respectate toate condițiile din contractul colectiv de muncă. Unii ortaci au venit cu copiii și spun că nu mai au bani de mâncare și pamperși.
Protestului de la Mina Lupeni s-au alăturat și minerii de la Minele Livezeni și Vulcan. Ortacii își încurajează în continuare colegii să se alăture manifestațiilor, iar cei blocați din subteran nu renunță la protest.
Ministrul Economiei Virgil Popescu a anunțat că s-a găsit o soluție pentru plata salariilor minerilor și că banii vor fi virați în două tranșe.
Virgil Popescu: „Odată ce a fost publicată ordonanță, au fost redactate și normele procedurii pentru societățile aflate în insolvență. Luni, marți vor fi finalizate lucrările pentru a avea și aceste norme. Pentru plata salarială pe o luna de zile vorbim de 13 milioane de lei. Ei își iau salariile în două tranșe, în 15 și în 30 ale lunii. Îi asigur pe mineri că își vor primi în prima parte a săptămânii viitoare banii.”
Din cauza protestelor minerilor, Termocentrala Mintia a rămas fără cărbune, astfel că aproximativ 4.500 de apartamente ale locuitorilor din Deva și instituții publice din oraș nu mai au căldură. Totodată, aproape toate şcolile din municipiu vor trece, de luni, la cursuri online din cauză că nu mai pot asigura căldura în sălile de clasă.