Protestatarii au blocat traficul din zona de plecări a aeroportului Ben-Gurion, nemulțumiți de reforma judiciară care are loc în toată țara, iar 2 polițiști au fost răniți în confruntările cu manifestanții violenți.
Presa locală a relatat că un protestatar a fost lovit de o mașină în timp ce se afla pe autostrada care duce spre Aeroportul Ben-Gurion.
De altfel, cele mai numeroase incidentele violente au avut loc pe autostrada Ayalon. Un polițist a fost atacat de un șofer de camion, conform Times of Israel. La fața locului a fost chemat inclusiv un elicopter pentru a-l evacua pe Netanyahu și pe soția sa. De asemenea, presa din Israel scrie că în aeroport e și șeful Pentagonului american, Lloyd Austin.
Ministrul Securității Naționale a ajuns și el la aeroport pentru a încerca să calmeze spiritele. ”Sunt ultimul care mă poziționez împotriva protestelor. Protestul este permis. Am protestat zeci de ani. Protestul înseamnă democrație. Anarhia, însă, nu poate fi permis, asta este comanda mea către ofițerii de poliție“, a transmis Itamar Ben-Gvir.
Knesset-ul a adoptat marți dimineața devreme, în prima dintre cele trei lecturi, un prim și important proiect de lege în efortul coaliției de dreapta dură a premierului Netaniahu de a revizui sistemul judiciar israelian.