Sunt anunțate proteste masive la CFR. Angajații spun că vor ieși în stradă din toamnă.
Astfel, în perioada 16 septembrie - 10 octombrie, lucrătorii de la CFR vor protesta câte două ore, de luni până joi, în fața Ministerului Transporturilor, la Parlament și chiar în fața Guvernului.
Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari spune că principalele motive ale pichetărilor masive sunt: falimentarea sistemului feroviar prin numirea noului director CFR călători, Valentin Dorobanțu, care ar urmări favorizarea transportatorilor privați, lipsa investițiilor, nesiguranța locurilor de muncă, dar și dezinteresul ministrului Transporturilor față de instituție.