Poliția se aștepta la cel puțin 20.000 de protestatari în capitala Bavariei. 15 grupuri critice la adresa globalizării, de la organizația Attac și până la organizația de mediu WWF, vor participa la demonstrații, notează Washington Post.
Printre solicitările acestora se numără eliminarea treptată a combustibililor fosili, conservarea diversității animale și vegetale, justiție socială și o luptă intensificată împotriva foametei.
Sâmbătă dimineață, membrii organizației antisărăcie Oxfam au organizat un protest tot la Munchen, purtând capete supradimensionate ale liderilor G7. Activiștii Oxfam au cerut mai multă egalitate la nivel mondial.
„Avem nevoie de acțiuni concrete pentru a face față crizelor multiple ale vremurilor noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Oxfam, Tobias Hauschild, pentru The Associated Press. „Asta înseamnă că G7 trebuie să acționeze imediat. Ei (liderii - n. red.) trebuie să lupte împotriva foametei, inegalității și sărăciei.”
Liderii G7 din Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia și Japonia sunt așteptați să înceapă să sosească în Germania sâmbătă după-amiază pentru summitul care începe mâine, 26 iunie, și se desfășoară până marți, 28 iunie.