Peste 500 de sindicaliști din cadrul penitenciarelor Târgu Jiu, Valui, Bârcea Mare, Jilava și Tulcea au ieșit, joi, în stradă.
Acțiune a avut loc în contextul în care ministrul Justiției, Raluca Prună, a mers astăzi la închisoarea din Tulcea, după eșecul negocierilor care au avut loc la începutul săptămânii la Penitenciarul Gherla.
Peste o sută de angajaţi de la Penitenciarul Gherla, din judeţul Cluj, au protestat, luni dimineaţă, în faţa unităţii de detenţie, ei aducând două pungi cu prune şi afişând o foaie albă cu mesajul ”Nu atingeţi pruna sensibilă”. De asemenea, protestatarii au huiduit-o pe Raluca Prună în momentul în care ministrul Justiţiei a ajuns la Penitenciarul Gherla.
Protestatarii s-au adunat în faţa Penitenciarului Gherla, în jurul orei 9.00, ei având vuvuzele şi bannere pe care scrie ”Muncim pe datorie, ruşine să vă fie”, ”Legea trebuie aplicată nu încălcată”, ”Stop discriminării”, scrie News.ro.
De asemenea, ei scandează ”Demisia”, ”Ruşine să vă fie”, ”Jos Guvernul”, ”Jos ministrul minicinos”.
Angajaţii au adus şi două pungi cu prune şi o pâine feliată pe care le-au pus pe asfalt şi au afişat o foaie albă cu mesajul: ”Nu atingeţi pruna sensibilă”.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a ajuns la Penitenciarul Gherla în jurul orei 10.15, ea fiind huiduită de protestatari.
Tot luni dimineaţă, aproximativ 50 de angajaţi de la Penitenciarul Poarta Albă şi Penitenciarul Spital Poarta Albă au protestat în faţa unităţii de detenţie, nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca salariaţii din sistemul de apărare şi ordine publică, ei cerând demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, şi a ministrului Muncii, Dragoş Pâslaru.
Acţiuni similare au avut loc, luni, şi în penitenciarele Craiova, Giurgiu şi Codlea.
Angajaţii din penitenciare au ameninţat, încă din 15 septembrie, cu proteste în fiecare săptămână, la câte zece unităţi de detenţie şi cu miting la Ministerul Justiţiei, la începutul lunii octombrie, nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca cei din sistemul de apărare şi ordine publică, respectiv că în salariile lor nu au fost incluse sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plată în anul 2009.