Alianţa Sindicatelor Sed Lex a anunţat, marţi, că angajaţii din instituţiile fiscale, din primării şi din alte unităţi din administraţia locală au declanşat un protest spontan pe termen nelimitat, cerând creşteri salariele similare celor acordate în învăţământ şi sănătate.
Potrivit reprezentanţilor Sed Lex, acţiunile de protest au fost declanşate spontan şi durata acestora nu poate fi precizată, angajaţii din administraţie publică reclamând faptul că lor nu le-au fost acordate creşteri salariale, în condiţiile în care în acest domeniu media salarizării este de aproximativ 1.350 de lei net.
”Din cauza modului defectuos în care este gestionată politica salarială din România, creând discriminări între categorii sociale ş chiar între angajaţii din cadrul administraţiei publice (vezi creşterile salariale acordate în învăţământ şi sănătate, precum şi angajaţilor din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF), salariaţii din domeniul Fiscului, din primării şi din alte instituţii din administraţia publică centrală şi locală au declanăat au declanşat acţiuni spontane la nivel naţional, solicitând în mod expres acordarea de creşteri salariale”, spun liderii Sed Lex, într-un comunicat de presă.
La Cluj, peste 300 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj au întrerupt lucrul, marţi dimineaţă, şi s-au adunat în curtea instituţiei.
Liderul de sindicat din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj, Ilie Rostogol, a declarat, marţi, corespondnetului Mediafaxcă majorarea salariilor din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor s-a făcut ”pe ascuns”.
”Suntem nemulţumiţi de faptul că, pe ascuns, printr-o Ordonanţă de Guvern, s-au majorat de la 1 noiembrie salariile celor din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor şi ANAF cu peste 60%, iar nouă, celor din teritoriu, ni s-a transmis că majorarea va avea loc doar în primul trimestru al anului viitor. Noi suntem albinele, colectăm banii, iar ei care coordonează îşi majorează salariile”, a spus Rostogol.
Potrivit acestuia, oamenii vor rămâne în curtea instituţiei, aşteptând rezultatele unei întâlniri care are loc la Bucureşti, la Ministerul Finanţelor, cu conducerea DGFP Cluj, pentru rezolvarea conflictului.
Aproximativ 3.000 de angajaţi ai Regionale Finanţelor Publice Ploieşti, care include judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu, au întrerupt şi ei lucrul şi au ieşit în stradă, nemulţumiţi că doar colegii lor din aparatul central beneficiază de majorări salariale.
”Oamenii sunt extrem de revoltaţi pentru faptul că guvernanţii găsesc întotdeauna soluţii pentru ei, dar niciodată pentru cei care muncesc efectiv”, a declarat corespondentului Mediafaxliderul Sindicatului Finanţe Prahova Sed Lex, Aurel Fănică.
Şi la Suceava, activitatea Administraţiei Finanţelor Publice este blocată, după ce angajaţii au întrerupt lucrul.
Liderul sindical Gheorghiţă Tudosca a declarat că protestul este spontan şi că salariaţii vor să atragă atenţia că angajaţii administraţiilor judeţene şi de sector nu primesc majorări conform ordonanţei adoptate de guvern. El consideră că munca angajaţilor din administraţiile judeţene este importantă pentru că acesta este ce care asigură activitatea de bază.
Liderul sindical a precizat că salariul mediu în Administraţia Finanţelor Publice Suceava este de 2.500 de lei, iar instituţia are 370 angajaţi, din care circa 200 în structura din municipiul Suceava, iar restul în municipii din judeţ.
Ministerul Finanţelor a anunţat, vineri, că începând cu 1 noiembrie funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Finanţelor, ANAF, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută.
Ministerul Finanţelor a precizat că, astfel, salariile de bază vor fi majorate, în medie, cu 22%, iar de această creştere a salariilor vor beneficia aproximativ 5.700 de persoane.
Majorarea salariilor s-a făcut prin derogare de la OU 23/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2015.
Liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, declara pentru Mediafaxcă astfel salariile angajaţilor în cauză vor creşte cu peste 60%.