Angajaţii s-au adunat în curtea instituţiei din Bucureşti în contextul în care, la momentul difuzării acestei ştiri, se desfăşoară şedinţa Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), care are pe ordinea de zi şi acest subiect al reducerii timpului de lucru şi, implicit, a salariilor.
Adunarea în curtea TVR vine după ce, începând de marţi, salariaţii SRTv au intrat în grevă japoneză. Angajaţii prezenţi în curtea instituţiei poartă banderole albe pe braţe, sunt paşnici şi discută între ei.
Pe de altă parte, marţi şi miercuri, unii dintre prezentatorii TVR au intrat în emisiuni purtând pe braţe banderolele albe.
Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din SRTv, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că, începând de marţi, angajaţii TVR vor intra în grevă japoneză, aceştia protestând, printre altele, faţă de decizia de reducere a timpului de lucru de la 8 la 6 ore.
Pe de altă parte, Dragoş Bocanaciu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că angajaţii vor continua pe parcursul întregii săptămâni greva japoneză în care au intrat marţi, luând în calcul şi organizarea unui marş de protest.
"Oamenii vor continua greva japoneză până în momentul în care vom reuşi să îi convingem pe cei care au puterea de decizie în TVR că reducerea salariilor cu 20% nu este o soluţie", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX Dragoş Bocanaciu.
El a reamintit că greva japoneză a început marţi dimineaţă, iar oamenii au purtat banderole albe pe braţe.
"Eu cred că a fost o dovadă de solidaritate. Chiar au fost mulţi oameni care au purtat banderola, oamenii s-au purtat mai mult decât civilizat, chiar dacă au fost şi prin curte (curtea televiziunii publice, n.r.). Nu au fost în niciun caz incidente, lucru pentru care le mulţumesc membrilor de sindicat şi nu numai lor. Oamenii şi-au continuat activitatea, dar în pauză au ieşit să stea de vorbă în curte, să afle ce noutăţi mai sunt, dar comportamentul lor a fost impecabil şi, indiferent daca sunt sau nu membri de sindicat sau angajaţi ai TVR, eu le mulţumesc tuturor celor care au aderat la greva noastră japoneză şi s-au comportat impecabil", a spus Bocanaciu. El a spus că respectă şi decizia celor care din diferite motive nu au purtat banderola, precizând însă că aceştia ar trebui să înţeleagă faptul că este foarte uşor să mandatezi pe cineva să îţi apere interesele, dar ar trebui să îl şi susţii pe cel pe care îl pui să te reprezinte.
Totodată, Dragoş Bocanaciu a spus că formele de protest vor continua pe parcursul întregii săptămâni, inclusiv miercuri când este programată o şedinţă a Consiliului de Administraţie al CA.
"Continuăm şi mâine această formă de protest, pentru că este un mod fără a încălca în vreun fel legea şi este un mod civilizat de a protesta şi de a ne exprima nemulţumirea faţă de preconizata decizie", a spus Dragoş Bocanaciu.
El a spus că proteste mai serioase vor avea loc în funcţie de cum vor evolua evenimentele. "Spre deosebire de anumite conduceri ale Televiziunii Române, nouă ne place să respectăm legea. Şi, în funcţie de evoluţia evenimentelor, vom încerca să obţinem aprobare pentru un eventual marş de protest şi pentru pichetare, dacă va fi cazul, a instituţiilor statului care au o anumită forţă în a lua decizii în ceea ce priveşte Televiziunea Română", a spus Dragoş Bocanaciu.
Întrebat dacă a discutat cu Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, cu privire la acest subiect, Dragoş Bocanaciu a spus: "Am vorbit cu domnul Tănase, am expus punctele noastre de vedere, sperăm să îl convingem şi sperăm să îi convingem şi pe ceilalţi factori de decizie din Televiziunea Română că nu este cea mai bună soluţie".