„Vom organiza un protest civic PROTEST ÎN NEGRU împotriva indiferenței și nepăsarii autorităților centrale responsabile de tragedia rutieră care s-a produs sâmbătă, pe DN1, între Florești și Bănești. În acest eveniment tragic și-au pierdut viața șase oameni, eveniment ce putea fi evitat dacă în ultimii 20 de ani autoritățile care se ocupă de administrarea drumurilor naționale ar fi montat pe DN1, drum național, separatoare între sensurile de mers. Să ne gândim că, din cauza indiferenței autorităților, și noi putem fi oricând victime“, este invitația la protest din mediul virtual, scrie phon.ro.
Cinci dintre victime erau din Câmpina.