UPDATE. Protestul s-a încheiat paşnic, în jurul orei 22.30, în faţa Parlamentului.
UPDATE 21.40. Protestatarii se află în faţa Parlamentului României, unde protestează împotriva proiectului de graţiere. Sunt în stradă, spun ei, pentru că vor să le transmită un mesaj parlamentarilor, că nu sunt de acord cu acest proiect de lege şi susţin că au de gând să vină la protest în fiecare zi până când mesajul lor se va fi auzit.
Oamenii au purtat pancarte pe care se putea citi "Statul de drept nu se negociază", "Vă jucați cu focul" '' #vavedem'', "România cere, fără grațiere" ''PSD-istul neprins este negustor cinstit" și au scandat "România, trezește-te!", "PSD, Ciuma roșie", "Vă vedem" "Plouă, ninge, uniți vom învinge!".
În jurul orei 20,00, manifestanții s-au încolonat și au pornit spre Palatul Parlamentului, pe trotuar. Circulația pe traseul protestatarilor nu a fost întreruptă.
Protestul a fost convocat pe facebook.
''Duminică e ziua în care trebuie să le spunem parlamentarilor, mai tare decât oricând: #VĂVEDEM! Și trebuie să îi facem să înțeleagă că, atunci când vor vota în plen amendamentele lui Șerban Niculae și Traian Băsescu (de fapt resuscitarea OUG 13), ochii noștri vor fi ațintiți asupra lor. Unii dintre ei au impresia că, dacă nu suntem în fața lor fizic înseamnă că nu suntem atenți. A venit vremea să le arătăm că nu e așa. De aceea, vă invităm să aduceți cu voi, la protest, o fotografie. Poate fi și de când erați mai tineri, poate fi și din profil, important e să vă reprezinte. Le prindem pe toate de gardul Palatului Parlamentului. "Zidul #VăVedem" va fi primul lucru pe care parlamentarii îl vor vedea luni, atunci când vor sosi la ședința de plen. Și vor ști că mii de oameni sunt, încă, acolo. Sfatul nostru e să prindeți fotografiile cu scotch de partea metalică sau să le sprijiniți de zid. În acest fel, nu putem fi acuzați de distrugere, iar imaginea finală va fi una de maxim impact'', au scris organizatorii pe pagina de socializare.