Se pare că la Dragodana însă apa furnizată nu are deloc presiune, nici în timpul orele de program anunțate de companie, astfel că doua sate nu au deloc apă, de aproape trei săptămâni. Oamenii spun că este posibil că și cazurile de coronavirus apărute în localitate să aibă legătură cu asta, deoarece oamenii nici să se spele pe mâini pentru că nu au cu ce.
Primarul Gheorghe Sandu, alături de câteva zeci de localnici, a iesit în stradă sa protesteze împotriva indolenței celor de la Compania de Apă Târgoviste Dâmbovița.
Protestul, organizat în data de 16 mai, pe raza localitătii, vine după ce a fost realizată inclusiv o petiție on-line, prin care se cere rezolvarea problemei apei potabile de la Dragodana, dar și după ce localnicii au amenințat că vor bloca DN 72 (pe segmentul Târgoviste-Găesti) dacă nu se face ceva.
Citește mai multe pe realitateadedambovita.net.