Marşul ”Aer curat, nu plămân intoxicat!” este organizat de mişcarea Fridays For Future România, împreună cu Climate Strike România, care cer Primăriei Capitalei şi Ministerului Mediului să acţioneze urgent pentru a reduce poluarea aerului din oraşe.
Inițial, protestul a fost programat în fața sediului Primăriei Generale, în zona Parcului Cișmigiu. Ulterior, din cauza Ulterior, protestul s-a transformat într-un marș între Piața Unirii și Ministerul Mediului, pentru că organizatorii nu au reușit să primească aprobare în timp util. Municipalitatea i-a anunțat pe organizatori că avizele nu pot fi acordate pentru că în fața sediului primăriei se va desfășura „o altă activitate”.
Marșul va începe la ora 17.00, de la Piaţa Unirii şi se va desfăşura pe Bulevardul Unirii, până la Ministerul Mediului.
Potrivit organizatorilor, acţiunea de protest vine pe fondul creşterii alarmante a poluării în marile oraşe, combinată cu datele insuficiente transmise de autorităţi în privinţa calităţii aerului.Organizatorii solicită autorităţilor transportul durabil (flotă de autobuze 100% electrice, piste de biciclete şi dezvoltarea infrastructurii pentru pietoni), spaţii verzi şi monitorizarea adecvată a calităţii aerului.
Cum afli unde respiri cel mai nociv aer. Calitatea aerului în Capitală, pe o hartă online
Conform organizatorilor, Bucureşti, Braşov şi Iaşi sunt deja sub monitorizarea Comisiei Europene, pentru că planurile de măsuri împotriva poluării nu au fost respectate, iar poluarea depăşeşte constant normele europene.
„Iași, Cluj-Napoca, Brașov și București se află în topul celor mai poluate orașe din țară, iar asta nu de ieri, de azi. Bucureștiul se află pe locul 13 dintre cele 14 capitale europene analizate în cel mai recent raport Greenpeace privind mobilitatea durabilă şi calitatea aerului”, mai spun organizatorii.
România, somată să ia măsuri împotriva poluării în două luni!
Avertisment de la Comisia Europeană. România are la dispoziție două luni pentru a rezolva controlul poluării. Comisia Europeană solicită României să adopte și să aplice programe naționale de control al poluării atmosferice. Țara noastră a depășit deja termenul cerut de Executivul comunitar cu peste jumătate de an. Încă două luni mai are România pentru a face programele și a le transmite Comisiei. În România, peste 20.000 de oameni mor anual din cauza poluării.
România, în topul deceselor provocate de poluare, în Europa
România ocupă locul opt în Europa la numărul morților din cauza poluării, la suta de mii de locuitori, conform unui raport al organizației GAHP publicat în decembrie 2019. Peste 20.000 de români mor anual din cauza poluării. În marile orașe, cei mai importanți factori de poluare sunt mașinile și construcțiile. În București, senzorii nou instalați de o asociere independentă de organizații arată că poluarea aerului este mai ridicată decât o arată datele oficiale.
În Europa, 68% din decesele provocate de poluare sunt din cauza poluării aerului, 20% provin din poluarea ocupațională, 11% din plumb și doar 1% din apă. Cel mai mare număr de decese corelate cu poluarea, la nivel european, este înregistrat, la nivelul anului 2017, în Rusia (118.687), Germania (68.300) și Turcia (57.779).
România ocupă locul 45 în lume la numărul de morți corelate cu poluarea. La nivel european, România ocupă locul 8 la morți provocate de poluare, raportate la suta de mii de locuitori. La nivelul anului 2017, în România au murit 20.755 de oameni din cauza poluării: 15.126 din cauza poluării aerului, 3.483 din cauza plumbului, 2.022 din cauza poluării locului de muncă și doar 123 din cauza poluării apei, conform raportului GAHP.
Scandalul poluării în România. Alexe vs. Firea și viceversa
Avertismentul de la Bruxelles vine în plin scandal al poluării în țară . Primarul general Gabriela Firea și ministrul Mediului, Costel Alexe, și-au cerut reciproc demisia.
Scandalul pe tema poluării din București între ministrul Mediului, Costel Alexe, și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a izbucnit la începutul anului 2020, în urma unui schimb de replici întrei cei doi. „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București”, i-a spus Firea lui Alexe. „Mutați-vă dumneavoastră în București”, a fost replica lui Alexe.
Cum afli unde respiri cel mai nociv aer. Calitatea aerului în Capitală, pe o hartă online
Bucureștenii pot vedea exact ce respiră cu ajutorul unei platforme online. Aceasta transmite în timp real date colectate de la zece senzori amplasați în cele mai circulate zone ale orașului. Din februarie 2020, bucureștenii pot chiar adopta un senzor de măsurare a calității aerului.