La nivel psihologic prosecco îşi face efectul acţionând asupra stimei de sine: am dat mai mulţi bani pe o băutură mai scumpă, ne simţim deja mai speciali. Experimentul asupra stării fizice a fost făcut acum 17 ani de medicul Fran Ridout împreună cu echipa sa.
Acesţia au dat o petrecere de 12 persoane în laborator. Fiecare a primit 2 pahare de şampanie. Pentru a se asigura că fiecare primeşte exact aceeaşi cantitate de alcool, în pahare a fost turnată băutură raportat la greutatea băutorului. Numai că 6 dintre ei au primit alcool fără bule. După ce toată lumea a băut au monitorizat situaţia.
Doctorul Ridout a descoperit că cei care au băut şampanie s-au îmbătat mai repede decât cei care au avut în pahar alcool simplu. Experimentul a fost repetat o săptămână mai târziu schimbând tipul de băutura. Cei care primiseră şampanie au primit alcool fără bule, iar ceilalţi şampanie. Rezultatul a fost acelaşi: tot şampania şi-a făcut efectul mai repede.
Participanţilor la studiu li s-a măsurat şi nivelul de alcool din sânge. Cei care au băut şampanie au avut 0,54 miligrame de alcool după numai 5 minute, pe când cei care au băut alcool simplu au avut doar 0,39 miligrame. Diferenţele erau la fel de evidente chiar şi după 40 de minute după începerea experimentului.
Rezultatele studiului se aplică şi pentru prosecco, motiv pentru care, dacă vreţi să rămâneţi cât mai mult timp lucizi la o petrecere, beţi dintr-un pahar cu gura mai largă. Bulele se vor disipa mai repede şi nu vor mai conduce la fel de repede alcoolul din stomac în sânge.