"Până pe 31 decembrie, Ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial a fost transpusă de către Parlament în lege. Este în derulare în momentul de faţă un proiect legislativ prin care, împreună cu colegii mei de la Ministerul Agriculturii, vrem ca toate produsele agroalimentare care sunt procesate în România să aibă un adaos comercial corect. Nu mai vrem ca pe rafturile retailerilor din România adaosul comercial la produsele româneşti să depăşească 20%. Astfel, produsele româneşti să aibă adaos comercial limitat până în 20%, iar la produsele care vin din import retailerii să pună orice adaos comercial doresc. Pentru că în momentul de faţă, dacă facem o analiză, şi am făcut această analiză, produsele agroalimentare româneşti au adaos comercial mai mare decât produsele care vin din import în magazinele de retail", a explicat ministrul Agriculturii.
Cel mai sigur loc în autobuz, în caz de accident. Aici ai șanse mai mari să rămâi teafăr și să eviți răni majore
El a subliniat că, în 2023 şi 2024, de când există plafonarea adaosului comercial, produsele s-au ieftinit cu procente între 8% şi peste 28%.
"Dacă ne raportăm la anul 2022, indicele preţurilor de consum de la INS arată faptul că produsele erau mai scumpe cu 30% faţă de anul 2023, când am avut plafonare de adaos comercial", a spus Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii a vizitat vineri, alături de managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, candidatul Coaliţiei PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, târgul de promovare a produselor româneşti din curtea MADR.