Potrivit calendarului adoptat în şedinţa Birourilor permanente, parlamentarii au termen până marţi, la ora 12,00, pentru a depune amendamente la cele două proiecte, anunță Agerpres.
Tot marţi, de la ora 14,00, este programată începerea dezbaterii bugetelor în comisiile parlamentare, iar joi vor fi discuţiile şi votul în plen.
Executivul a aprobat în şedinţa de luni proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 şi l-a transmis Parlamentului spre adoptare.