"Un locuitor din satul Bălănoaia, comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, efectua unele lucrări agricole cu un tractor într-un lan de floarea-soarelui când, de sub o brazdă, în timpul ce ara, a ieşit un proiectil. Imediat au fost anunţate autorităţile, iar la faţa locului s-a deplasat echipa pirotehnică de la Detaşamentul Giurgiu care a constatat că este vorba de un proiectil de calibru o sută de milimetri din Al Doilea Război Mondial, rămas neexplodat", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ, potrivit Agerpres.
El a mai spus că zona a fost asigurată pe timpul intervenţiei de pompieri şi pirotehnişti care au verificat dacă în apropiere se mai află şi altă muniţie neexplodată, iar proiectilul exploziv a a fost ridicat şi transportat la un depozit specializat în vederea distrugerii ulterioare.