Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, spune că propunerile Ministerului Sănătăţii privind taxa clawback şi modul de calcul al preţului medicamentelor, în forma prezentată miercuri, pe site-ul instituţiei, ar fi avut efecte catastrofale asupra pacienţilor şi economiei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
"Proiectele de acte normative făcute publice de fosta conducere a Ministerului Sănătăţii puteau duce la dispariţia medicamentelor cu preţ accesibil şi ceea ce ar avea efecte catastrofale asupra producătorilor de medicamente generice, singurii investitori din industra farmaceutică cu capacităţi de producţie în România. Totodată, reglementările propuse de fosta conducere a Ministerului Sănătăţii privind taxa clawback şi modul de calcul al preţului medicamentelor ignoră angajamentele luate de Guvern atât prin programul de guvernare, cât şi prin protocolul semnat de Ministerul Sănătăţii, în numele Guvernului, cu Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România", a precizat sursa citată.
Producătorii de medicamente generice au cerut revizuirea imediată a taxei clawback prin introducerea calculului diferenţiat pentru medicamentele generice.
"Promisiunile fostei conduceri a Ministerului Sănătăţii s-au dovedit doar vorbe-n vânt şi sperăm că premierul Ponta va lua măsurile necesare pentru a rezolva aceste probleme odată cu stabilirea noii echipe guvernamentale", a mai spus Dragoş Damian.
APMGR atrage atenţia că politicile de sănătate din ultimii cinci ani au dus la reducerea consumului de generice în favoarea variantelor mai scumpe, de la 36 la sută la 28 la sută, ceea ce înseamnă mai puţini pacienţi trataţi cu bani mai mulţi.
Totodată, potrivit APMGR, cadrul fiscal nefavorabil a dus la pierderea de investiţii în industria farmaceutică locală (care este exclusiv generică) de circa 100 de milioane de euro."Numai în acest an, o investiţie de 30 de milioane de euro este sub semnul întrebării din cauza creşterii continue a taxei clawback şi a întârzierii trecerii la un calcul diferenţiat", a precizat Damian.
În opinia preşedintelui APMGR, măsura actualizării listei de medicamente compensate, o măsură de altfel benefică, nu poate avea loc decât prin suplimentarea corespunzătoare a bugetului pentru medicamente. Conform calculelor APMGR, costurile anuale suplimentare induse de actualizarea listei vor ajunge la circa două miliarde de lei în 2016.
"APMGR cere primului ministru Victor Ponta revizuirea imediată a taxei clawback prin introducerea calculului diferenţiat pentru medicamentele generice. Formula de calcul trebuie să aibă la bază sistemul actual de stabilire a preţului pentru medicamente generice, adică maxim 65 la sută din preţul medicamentului inovator", a conchis Damian.
Fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat pentru MEDIAFAX că a aflat că ministrul interimar Nicolae Bănicioiu a retras cele două proiecte la câteva ore după ce a fost instalat. "Este semn că au început cu dreptul", a spus Nicolăescu.