Proiectul de lege, pregătit și elaborat de deputatul Irina Yarovaya (Partidul Rusia Unică), adaugă la categoria delictelor răspândirea oricărei informații despre modalități de sinucidere, instigarea la sinucidere sau ajutorul dat oricărei persone care alege să se sinucidă. Această încălcare a legii va fi pedepsită cu până la șase ani în spatele gratiilor.
Proiectul de lege introduce, de asemenea, răspunderea penală pentru atragerea minorilor în diverse activități periculoase, cum ar fi alergarea pe acoperișurile clădirilor înalte sau plimbările pe deasupra vagoanelor de tren. În conformitate cu legislația, astfel de acțiuni vor fi sancționate cu până la trei ani de închisoare.
Cu toate acestea, proiectul actual prevede ca acuzațiile penale împotriva suspecților pot fi oprite în cazul în care aceștia își încetează activitățile și ajută în mod activ agenții de aplicare a legii pentru a reduce daunele provocate de aceștia, anunță Russia Today.