Legea are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon şi prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui Tratat. În acest sens, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a fost votată pe 13 mai în Parlament. Camera Deputaţilor a decis atunci ca data de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon, cu 235 voturi „pentru”, 21 „împotrivă” şi 25 abţineri.
UDMR a criticat acest proiect pe care îl consideră „inutil”, iar președintele Kelemen Hunor spunea proiectul nu poate schimba nimic.
Pe 4 iunie 2020 s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit la nivel juridic internaţional încheierea păcii Puterilor Aliate şi Asociate cu Ungaria la finalul Primului Război Mondial.
Prin acest tratat internaţional s-a recunoscut ceea ce românii din Transilvania şi Banat au hotărât la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, unirea cu ţara mamă, România. Documentul conţine 364 de articole grupate în 14 părţi, care conţin la rândul lor alte capitole şi anexe şi se încheie cu un protocol şi o declaraţie. Tratatul de pace cu Ungaria, semnat de România alături de Principalele Puteri Aliate şi Asociate la Trianon, a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la Bucureşti, în 17 şi 26 august 1920, iar legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920, documentul intrând în vigoare la 26 iulie 1921. La 11-13 noiembrie 1920, Parlamentul Ungariei a dezbătut şi a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon.