Proiectul legii vaccinării, consultat de HotNews, precizează şi amenzile aplicate în cazul nerespectării acestei obligativităţi şi cine sunt cei vizaţi de amenzi. Proiectul, care urmează să fie pus în dezbatere publică, apare pe fondul scăderii în ultimul an cu 19% a acoperirii vaccinale în Bucureşti. Crize similare ale vaccinării au apărut şi în Ucraina, Franţa, Spania sau Germania, unde au murit copii din cauza unor boli 100% prevenibile prin vaccinare.
În România vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate la copii împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului şi rubeolei. De subliniat că BCG, vaccinul contra formelor grave de tuberculoză, nu este inclus printre vaccinurile obligatorii.
Proiectul de lege propus de grupul de lucru alcătuit la iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi format din specialişti în domeniu menţionează că “pentru vaccinările obligatorii, informarea părintelui este obligatorie iar consimţământul este prezumat”. Adică părintele va trebuie să semneze o declaraţie prin care refuză să-şi vaccineze copilul, în caz contrar considerându-se din oficiu că este de acord cu vaccinarea.
Înscrierea copiilor în grădiniţe şi şcoli – fie de stat sau private – se va putea face doar după prezentarea de către părinţi a dovezii vaccinării copilului cu vaccinurile care previn bolile mai sus precizate. Sunt exceptaţi doar copii “care fac dovada contraindicatiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări”. Dacă la înscrierea la grădiniţă/şcoală părintele nu va putea prezenţa dovada vaccinării complete, atunci va trebui să aducă de la Comisia Judeţeană de Vaccinare un document în care să fie precizate clar datele de recuperare în următorul an a vaccinării cu vaccinurile care previn bolile mai sus. În aceeaşi perioadă, părinţii vor beneficia de explicaţii şi consiliere din partea specialiştilor în privinţa vaccinării.
Dacă nici după un an vaccinarea nu va fi completă, grădiniţă/şcoală nu-l mai poate înscrie pe copil, iar directorul grădiniţei/şcolii are obligaţia prin lege de a aduce cazul în atenţia comisiei judeţene de vaccinare. Copilul va putea fi înscris la grădiniţă/şcoală doar după ce medicul de familie va scrie pe adeverinţă sintagma “antecedente vaccinale complete corespunzătoare vârstei”. Vaccinările obligatorii se efectuează doar în unităţile medicale autorizate.
Proiectul de lege prevede explicit că o responsabilitate a părinţilor “asigurarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinările obligatorii în scopul asigurării dreptului la sănătate”. Cu toate acestea, la capitolul amenzi, părinţii nu sunt vizaţi deloc, amenzi fiind prevăzute doar pentru instituţiile care au responsabilităţi în procesul vaccinării.