"Le mulţumesc celor doi miniştri, Andreea Păstîrnac şi Marius Dunca, pentru această iniţiativă excelentă. Peste 2.000 de etnici români, copii, tineri, studenţi sau profesori, vor participa la programul 'ARC' din acest an şi vor avea ocazia să vadă România prin ochii şi prin sufletul marilor sportivi. Anul acesta, toţi aceşti etnici români vor vedea pentru prima dată România, vor lua contact direct cu tradiţia, cultura şi civilizaţia ţării noastre şi vor avea ocazia să interacţioneze cu românii", a declarat Grindeanu, la Palatul Victoria, la semnarea protocolului de colaborare între Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi Ministerul Tineretului şi Sportului pentru lansarea programului de tabere "ARC" ediţia 2017.
Totodată, premierul a transmis un “gând special” către conaţionalii din comunităţile istorice.
"Vreau să transmit un gând special pentru românii din Voivodina, pentru cei din Valea Timocului, pentru cei din Cernăuţi şi Odesa sau din Bulgaria, Albania, Macedonia, Croaţia sau Ungaria. Distanţa nu ar trebui să ne despartă. Ar trebui să ne implicăm mai mult în viaţa acestor comunităţi de români, pentru că între noi există o legătură puternică, iar aceasta este dată de sentimentul apartenenţei la aceeaşi patrie. Ca român, am datoria să fac tot ceea ce trebuie pentru ca acest sentiment să nu se piardă şi vă asigur că acest lucru reprezintă o prioritate pentru Guvernul pe care-l conduc", a afirmat Grindeanu.
Prim ministrul a confesat că este emoţionat şi onorat de parteneriatul cu mari campioni ai sportului românesc în proiectul „ARC” - Laura Badea Cârlescu, Mihai Covaliu, Anişoara Cuşmir, Constantina Diţă, Paula Ivan, Eduard Novac, Florin Popescu, Valeria Răcilă Groningen, Gabriela Szabo.
La rândul său, Marius Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului a subliniat că programul de tabere „ARC” are ca scop principal crearea de oportulnităţi pentru copii ai etnicilor români din afara graniţelor pentru ca aceştia să cunoască România.
"România aşa cum este ea, o ţară frumoasă, o ţară cu valori, o ţară cu campioni, cu eroi care ne-au demonstrat că nimic nu este imposibil şi că putem fi primii în lume. Cea mai bună cunoaştere este cea prin educarea copiilor. Trebuie să arătăm copiiilor ce însemană un campion. România are nevoie de modele. E datoria şi obligaţia noastră de a promova campioni şi ei să ne spună ce înseamnă sacrificiu şi sport de performanţă, ei ne-au dat lacrimi pe obraz când se cântă inmnul României. Îmi doresc să arătăm ce înseamnă România frumoasă, la potenţialul ei adevărat", a declarat Dunca.