Potrivit ministrului, românii care vor să acceseze aceste programe trebuie să se înscrie la Agenţia pentru Protecţia Mediului de pe raza judeţului unde locuiesc şi să întocmească un dosar.
Angajaţii de la Administraţia Fondului de Mediu vor analiza dosarul, apoi va fi semnat un contract cu viitorul beneficiar, care va avea la dispoziţie un an pentru a achiziţiona sistemul şi a depune facturile pentru decontare. Finanţarea va fi acordată pe principiul ‘primul venit, primul servit’.
Pentru programul Casa Verde au fost alocate 93 de miloane de lei, din care 60 de milioane de lei pentru populaţie şi 33 de milioane de lei pentru persoane juridice.
Pentru panourile solare subvenţia este de 100 la sută, iar pentru pompele de căldură este de 80 la sută.
Programul Casa Verde Plus
Proiectele vor include, pe lângă sistemele de încălzire, optimizarea energetică prin folosirea de materiale cu amprenta redusă de carbon, respectiv izolarea termică a pereţilor cu materiale, ecologice, precum lână, cânepă sau piatră bazaltică, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse şi sisteme de iluminat ecologice.
„Am observat că sunt zone unde lâna efectiv se aruncă la gunoi, aşa că vrem să cream o piaţă pentru a utiliza lâna în mod eficient”, a adaugat Palmer.
Un beneficiar persoană fizica poate primi maximum 40.000 de lei prin acest program, suma care poate acoperi integral izolarea cu materiale ecologice a unei case cu o amprenta la sol de 90 de metri pătraţi (materiale si manopera). Persoanele juridice, pentru clădirile de interes public, pot primi până la 500.000 de lei.