„În următoarele zile, așa cum menționam și ieri, vom vorbi predominant din punct de vedere meteorologic despre fenomene de instabilitate atmosferică care vor fi temporar deosebit de accentuate de astăzi până mâine dimineața, o avertizare de cod galben. În cea mai mare parte a țării, vorbim de cantități de apă care la nivel local pot depăși 20-30 de litri pe metru pătrat isolat peste 40 de litri pe metru pătrat.
Vom vorbi și de vijelii, pentru că viteza vântului la rafala va putea depăși 50-70 km pe oră, cădere de grindină. În ultimul rând, până în această seară la ora 21.00, rămâne în vigoare și o avertizare meteorologică de cod portocaliu ce vizează sud-estul Transilvaniei și zona de munte. Vorbim aici de cantități de apă ce pot depăși 30-40 de litri pe metru pătrat, pe arii restrânse 50-70 de litri pe metru pătrat.
Iar instabilitatea atmosferică va fi de interes și în următoarele două zile, în cea mai mare parte a țării, când vom consemna averse torențiale, așa cum menționam, cu valori care vor putea depăși în continuare 20-30 litri pe metru pătrat, la nivel izolat 40-50 litri pe metru pătrat. Și din punct de vedere termic, o schimbare radicală de la valori de 36 de grade Celsius. Astăzi deja am consemnat pe arii restrânse 33-34 în sud-est, în timp ce în restul tării cel mult 27-28 de grade.
Mâine un ecart între 22 de grade, de pildă în zonele nordice ale țării, până la cel mult 29-30 în extremitatea de sud. Dar de sâmbătă și mai ales de duminică va reveni din nou canicula, pentru că din nou vom consemna valori de 35 până la 37 de grade Celsius. Fapt care va face cu siguranță ca și luna iulie, a doua lună din vara 2024 în țara noastră, trebuie să înregistreze un nou record ca fiind posibil cea mai caldă lună iulie de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră, după prima lună de vară iunie, cea mai caldă de când se fac măsurători meteorologice”, a spus Elena Mateescu, la Realitatea PLUS.