Pe litoral, în nord-vest și în zonele depresionare din centrul țării, temperaturile maxime vor fi între 28 și 30 de grade, în timp ce în Câmpia Română vor atinge în jur de 35 de grade.
Vremea va fi foarte călduroasă în vestul, sudul și estul ţării. În centrul ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor limita critică de 80 de unităţi. Temperaturile locale vor fi tropicale, cu maxime de 28-30 de grade pe litoral şi până la 37 de grade în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei.
În estul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi minime de 11–13 grade, în timp ce în dealurile vestice se vor înregistra 23 de grade. Cu excepția zonelor montane, cerul va fi senin pe parcursul zilei. Spre finalul intervalului, în vestul țării se vor forma nori ușori și vor fi ploi ocazionale.
În București. indicele temperatură-umezeală (ITU) va trece de pragul critic de 80 de unități, iar vremea va rămâne extrem de fierbinte. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36-37 de grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va oscila între 18 și 20 de grade Celsius. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla ușor până la moderat.
Pe litoral, turiștii se vor bucura de temperaturi maxime între 28 și 30 de grade, iar cele minime vor fi între 19 și 22 de grade. Cerul va fi mai mult senin în timpul după-amiezii, iar vântul va fi slab și moderat. Temperatura apei mării va fi de aproximativ 23-26 de grade Celsius.
Temperaturile în principalele orașe din țară
Timișoara: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 43%, Vânt: 18 km/h
Oradea: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 51%, Vânt: 18 km/h
Baia Mare: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 56%, Vânt: 11 km/h
Cluj Napoca: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 51%, Vânt: 11 km/h
Sibiu: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 10 km/h
Alba Iulia: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 55%, Vânt: 8 m/h
Craiova: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 35%, Vânt: 14 km/h
Târgu Jiu: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 50%, Vânt: 6 km/h
Suceava: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 43%, Vânt: 18 km/h
Bacău: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 34%, Vânt: 14 km/h
Botoșani: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 34%, Vânt: 11 km/h
Miercurea Ciuc: 29 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 47%, Vânt: 10 km/h
Brașov: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 46%, Vânt: 6 km/h
Ploiești: 36 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 26%, Vânt: 13 km/h
Buzău: 36 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 25%, Vânt: 14 km/h
Târgoviște: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 31%, Vânt: 8 km/h
București: 36 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 28%, Vânt: 11 km/h
Iași: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 35%, Vânt: 11 km/h
Galați: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 31%, Vânt: 10 km/h
Brăila: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 31%, Vânt: 10 km/h
Constanța: 29 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 54%, Vânt: 8 km/h
Limonada din pepene roșu - Băutura delicioasă care te va hidrata pe timp de caniculă