Un profesor debutant câştigă, în România, mai puţin decât un muncitor necalificat. Iar acest lucru se întâmplă de foarte mult timp.
Pe o scară de la 1 la 12, profesorii câștigă un salariu cuprins între 1,6 și 2,7 - în noua grilă de salarizare unitară intrată în vigoare prin Legea 153.
De la 1 ianuarie 2018 un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei, va primi o majorare salarială de doar 55 de lei. În vreme ce un cadru didactic, cu peste 40 de ani de muncă, va avea un salariul net de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei.
Asta în condițiile în care autoritățile au promis că toți bugetarii din educației vor vea lefuri mai potrivit noii legi a salarizării. O nouă creștere de 20 de procente a salariilor din învățământ ar trebui aplicată de la 1 martie.
"O femeie de serviciu din administrația locală are un salariu cât un profesor cu 20 de ani vechime, iar profesor cât un șofer", spune Simion Hăncescu, președintelui FSLI.