„Liderii judeteni au respins oferta, au zis ca e un pas important inainte. Nu sunt de acord cu eșalonarea pe 3 ani a maririi salariului si cu acea suma acordata de la 1 iulie. Majorarea de la 1 iulie e alta problema, grila e altceva. Grila va intra in vigoare la 1 ianuarie, oamenii au spus vrem integral sa se aplice.Nu 40% cat a promis guvernul. Nu au acceptat nici cu 1000 de lei, au cerut sa fie suma mai mare, dublarea acelei sume ” a spus Simion Hăncescu, Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Noua ofertă a coaliției a fost respinsă de sindicatele din învățământ, care spun că situația din teren a degenerat și nu mai poate fi ținută sub control. Mai mult, surse sindicale spun că frâiele grevei se află în mâinile AUR, pentru că membrii ai partidului s-au infiltrat printre dascăli și influențează deciziile, la nivel național.
Noile negocieri au avut loc în urma discuțiilor purtate la Cotroceni între Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
Asta înseamnă un salariu majorat cu puțin peste 550 de lei net. Impactul bugetar este de 2 miliarde de lei, iar coaliția promite majorări și în 2024.
„Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar:
Greva continuă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu acepte oferta Guvernului.
Oferta a fost discutată cu sindicatele teritoriale, care la rândul lor au consultat membrii de sindicat.
Majoritatea membrilor de sindicat, care sunt în grevă, a votat pentru continuarea acțiunii de protest,” spune FSLI, într-un comunicat.
Școlile sunt închise de aproximativ două săptămâni, iar situația este incertă pentru elevii din ani terminali, în cazul cărora urmează examenele finale.