Mai exact, aproape trei sferturi dintre angajaţii din sistemul de învăţământ care nu sunt vaccinaţi nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare.
Pe categorii, în ceea ce priveşte personalul didactic nevaccinat, 73,7% din profesorii nevaccinaţi au precizat că nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare, ceilalţi 26,3% din profesorii nevaccinaţi susţinând că se vor vaccina în curând. Un număr de 9.024 de profesori au răspuns la întrebarea adresată cadrelor didactice nevaccinate cu privire la intenţia de vaccinare.
Cele 9.024 de răspunsuri îi reprezintă pe cei 34% din totalul respondenţilor care sunt personal didactic nevaccinat, în timp ce 66% dintre respondenţi au menţionat că sunt vaccinaţi. La întrebarea dacă s-au vaccinat au răspuns 21.736 de cadre didactice.
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie, cea a personalului didactic auxiliar, 71,1% din totalul personalului didactic auxiliar nevaccinat au răspuns că nu au de gând să se vaccineze în perioada următoare, restul de 28,9% precizând că intenţionează să se vaccineze în perioada următoare. La întrebarea adresată personalului didactic auxiliar nevaccinat au răspuns 577 salariaţi.
Per total în categoria personalului didactic auxiliar, 65,9% din cei 1.312 respondenţi au menţionat că s-au vaccinat, iar 34,1% au menţionat că nu s-au vaccinat.
Referitor la cea de-a treia categorie de angajaţi din învăţământ nevaccinaţi, personalul nedidactic, 69,5% dintre aceştia au susţinut că nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare, iar restul de 30,5% au menţionat că intenţionează să se vaccineze în curând. La întrebare au răspuns 439 de angajaţi nevaccinaţi din categoria personalului nedidactic.
Per total în categoria personalului nedidactic, 56,7% au răspuns că s-au vaccinat, iar 43,3% au răspuns că nu s-au vaccinat. La întrebare au răspuns 788 de salariaţi din categoria personalului nedidactic.
Cumulat, cele trei categorii profesionale de angajaţi nevaccinaţi din sistemul de învăţământ (personal didactic, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic) care au răspuns că nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare au o medie de 71,4% de intenţie de a nu se vaccina.
În ceea ce priveşte categoria de vârstă a respondenţilor, cei mai mulţi dintre aceştia sunt în categoria de vârstă 40-49 ani (40,2%), urmaţi de cei din categoria de vârstă 50-59 ani (24,2%) şi de cei din categoria 30-39 de ani (20,6%).
Referitor la zona în care se află unitatea angajatoare a respondenţilor, 39,6% provin din oraşe mari, 27,7% provin din oraşe mici, iar 32,7% provin din mediul rural.
Sondajul a fost realizat de FSE Spiru Harert în perioada 10-12 noiembrie.