Programul ar urma să fie finanţat din bani europeni. "Am proiectul pregătit. Concret, peste 60.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, în special colegii mei din învăţământul gimnazial vor intra în cel mai amplu program de formare, în următorii doi ani de zile. Sunt bani europeni, în aşa fel încât toţi profesorii din învăţământul preuniversitar să beneficieze de acest program de formare absolut necesar implementării noilor programe şcolare", a spus ministrul Educaţiei la RFI.
Formarea continuă în cazul profesorilor este un aspect inclus deja în Legea Educaţiei şi reprezintă atât un drept cât şi o obligaţie, potrivit legislaţiei în vigoare.